Nu Uita! Poți folosi codul edukiwi10 ca să beneficiezi de reducere 10% la cursurile din eduKiwi.
Înapoi la Blog

Cum să editezi o postare promovată plătit pe Facebook?

Dacă faci des campanii pe Facebook atunci știi că de multe ori, un update ce ar trebui să ne ajute, mai mult ne încurcă. Dar, nu este capăt de lume. Pentru orice problemă se găsește o rezolvare până la urmă.

Cu siguranță ai trecut și tu prin următoarea situație: faci o postare pe o pagina de Facebook și o promovezi plătit. După o perioadă de timp (o zi, să spunem), observi că ai un typo strecurat în text. Ce faci acum? Că nu vrei să pierzi interacțiunea de la postare. Nu vrei să pierzi like-urile, comentariile și share-urile, iar opțiunea de a modifica direct postarea nu este disponibilă, fiind vorba de o postare plătită.

În urmă cu câțiva ani, dacă faceai o postare pe o pagină de Facebook și apoi o promovai plătit, nu mai puteai să editezi textul decât după ce ștergeai sau opreai campania respectivă. A urmat apoi o perioadă de „liniște” în care puteai să modifici textul unei postări, chiar dacă era promovată plătit. În prezent nu poți să modifici o postare promovată plătit nici după ce oprești sau ștergi campania (nerecomandat) din Ads Mananger.

Pentru o postare care nu este promovată plătit, atunci când dai click pe cele trei puncte ce apar în partea dreapta sus a postării, poți să vezi opțiunea „Editează postarea” (vezi ex. 1 mai jos), în schimb când e vorba despre o postare plătită această opțiune dispare (vezi mai jos ex. 2) și este imposibil să faci modificări pe textul acelei postări.

Ex. 1

Ex. 2

Deci, ce ne facem când ne întâlnim cu o situație de genul ăsta? După cum se spune, nevoia te învață și atunci când ești într-o situație de criză, găsești cu siguranță rezolvarea. Cel puțin așa funcționez eu.

M-am gândit în toate modurile posibile, cum aș putea să modific textul postării din care îmi lipsea o literă. După cum am spus, să opresc campania nu ma ajuta, tot nu apărea opțiunea „Editează postarea”, să șterg campania, pierdeam informațiile adunate deja și nu funcționa nici așa. Să șterg postarea și să o fac din nou era ultima dintre opțiuni și nu voiam să fac asta. Așa că, soluția a venit destul de repede și urmează să ți-o prezint și ție. Pentru asta, trebuie să ne jucăm puțin în Ads Manager pentru că acolo se întâmplă toată acțiunea.

Primul pas este să intri în contul de reclame de unde ai făcut promovarea plătită. Cauți și selectezi campania postării cu probleme în text. Dacă este încă activă, oprește-o înainte să faci următorii pași.

Acum că am dezactivat campania pe care trebuie să lucrăm, dăm click pe „Reclame pentru 1 campanie” (vezi img mai jos).

Selectăm reclama și dăm click pe creionașul din dreapta (vezi img mai jos) sau pe butonul „Editează”.

După cum știi, atunci când realizezi campanii pe Facebook, ai opțiunea de a selecta postări existente pe pagină sau să creezi de la 0 postarea pe care vrei să o promovezi. De data asta discutăm despre postările de pe pagină. Așadar, următorul pas este super simplu. Trebuie să selectăm o altă postare de pe pagină (vezi img mai jos) și să publicăm modificările. Tocmai pentru că selectăm altă postare de pe pagină este recomandat ca această campanie să nu fie ACTIVĂ pentru că poate să ne altereze informațiile din Ads Manager pe care le avem deja despre această campanie.

Așa cum am spus și mai devreme, după ce ai selectat o altă postare de pe pagină, dă click pe butonul „Publică” (vezi img mai jos).

În alt tab, deschide pagina de Facebook și mergi direct la postarea pe care vrei să o modifici (cea pentru care am făcut toată șmecheria asta :D) și vei vedea că butonul de „Editează postarea” este acum disponibil ca prin minune (vezi img mai jos).

Ai făcut modificările pe text? Super! Acum trebuie să ne întoarcem în Ads Manager pentru a activa campania și pentru a lega postarea modificată de campania ei. Practic reluăm procesul pe care l-am facut atunci când am schimbat postarea ca să o putem modifica. Dacă nu mai avem tabul cu Ads Manager deschis, intrăm din nou în contul de reclamă de pe care am făcut campania, o selectăm pe cea pe care am făcut modificări. Apoi, mergem la „Reclame pentru 1 campanie” și selectăm postarea modificată (vezi img mai jos).

După cum se poate observa în imaginea de mai jos, ne-au fost păstrate toate like-urile și share-urile de la postarea inițiala și modificarea pe text a fost salvată. Următorul pas este să publicăm modificările făcute pe campanie apăsând butonul „Publică”.

Ultimul pas pe care trebuie să-l faci este să activezi din nou campania și misiunea este finalizată.

Da, poate părea cam multă bătaie de cap pentru o singură literă de modificat, însă dacă e musai, cu plăcere. Tu cum ai procedat până acum în situația în care aveai o greșeală sau trebuia să modifici textul unei postări promovate plătit?

Învață marketing online!
Înscrie-te în cea mai mare gașcă de marketeri online din România. Kiwi Marketer are peste 17.000 de membri.
array(3) { ["read"]=> bool(true) ["unfiltered_html"]=> bool(false) ["upload_files"]=> bool(true) }