Înapoi la Blog

Ce este de fapt important în marketing?

M-am trezit la 8 dimineaţa, mi-am făcut o cafea şi am zis că trebuie să îţi scriu aceste rânduri. Este posibil ca unii să se simtă puţin lezaţi, deranjaţi sau măcar şifonaţi.

Adevărul crud despre marketerii şi antreprenorii români. 

Majoritatea marketerilor se cred foarte buni în ceea ce fac. Au impresia că dacă fac de 1-2 ani ads-uri pe Facebook sau pun postări pe Instagram gata, asta a fost.

Sunt cei mai buni.

Iar dacă îi iei la „bani mărunţi” şi îi întrebi concret de rezultatele pe care le-au produs, nu au mari lucruri să îţi zică.

Sau îţi spun tot felul de scuze.

Deseori dau vina pe client, că el este de vină că nu i-a lăsat să facă nu ştiu ce idee creativă au avut.

Iar majoritatea antreprenorilor din România nu au educaţie antreprenorială deloc.

Sunt genul de oameni care au început o afacere dintr-o mică oportunitate sau o pasiune dar treaba a rămas la nivelul acela.

Nu au cunoştinţe de management (de leadership să nu mai vorbim) şi aşa mai departe.

De aici pleacă numeroase probleme cu faptul că nu se înţeleg cu partenerii, cu angajaţii şi îşi dau deseori cu stângul în dreptul când iau decizii.

Am o veste bună şi una nu atât de bună. 

Încep cu vestea mai puţin bună: dacă eşti antreprenor nu te pot ajuta pe partea de management şi leadership. Nu este misiunea mea. Însă sunt alţii ce te pot ajuta pe acest subiect.

Eu te pot ajuta cu marketingul!

Dacă eşti marketer te pot ajuta cu tot dragul să nu te limitezi la nivelul de câteva ads-uri şi postări.

Adevăratele minunăţii ale marketingului sunt atunci când vezi dincolo de tehnici şi canale de comunicare. Adevăratul peşte de aur este în spate: la conţinut, la strategie.

Ce este de fapt important în marketing? 

Recunoşti următoarea poză de pe internet? Icebergul succesului…

 

Cu siguranţă ai văzut măcar o dată poza asta pe internet.

Teoria aici este simplă: lumea vede doar o parte a monedei. Se vede doar partea frumoasă a monedei, fără zona de muncă şi transpiraţie.

 

Foarte asemănător cu acest iceberg stă treaba şi în marketing. 

Dacă ai încercat să faci marketing online, cu siguranţă ai următorul gând…

”Doruuu, dar sunt atâtea lucruri în online-ul ăsta. Nu mai ştiu efectiv pe ce să pun mâna. Ce este mai important să fac acum? Reclame pe Facebook sau pe Instagram? Să adun abonaţi la newsletter? Dar cât trebuie să fie bugetul meu de marketing? Să mă axez pe scris sau video?”

Voi încerca prin următoarea schiţă să fac puţin de lumină în priorităţile tale.

Pe ce trebuie să pui accentul dacă îţi doreşti să ai succes în marketingul afacerii?

Imaginează-ţi această schiţă precum acel iceberg.

Zona de sus este zona de comunicare tehnică.

 

De exemplu:

Cum se setează reclamele pe Facebook

Cum se setează reclamele pe Instagram

Cum se trimite un newsletter

Cum se fac reclame pe Google AdWords

Cum se pun X, Y tipuri de postări pe social media

Cum se foloseşte un chatbot

Cum se construieşte un funnel

 

În general, noi, marketerii putem fi foarte uşor furaţi de acest miraj. Să ne cufundăm în a învăţa tot mai multe tehnici de marketing.

Sunt cool, sunt mişto, sunt în trend.

Dar nu tehnicile sunt cele care aduc rezultatele. 

Nu ele îţi aduc clienţii ”la uşă”.

Majoritatea aici investesc cea mai multă energie. Toţi vor să înveţe şi să folosească şi mai multe tehnici, şi mai multe metode, şi mai multe canale de a te promova…

Tehnicile sunt bune, cu ele ne propagăm mesajele, fără ele nu am putea funcţiona.

Însă ele sunt importante în proporţie de numai 20-30%.

Orice tehnică de marketing o poţi învăţa în maxim 1-2 luni dacă te concentrezi pe ea.

Însă repet, nu doar ele îţi aduc performanţa în vânzări. Oamenii nu cumpără de la tine deoarece tu comunici pe story-uri sau foloseşti cea mai în trend tehnică de comuniucare.

Este foarte posibil să realizezi că şi tu consumi foarte multă energie pe zona de sus a icebergului.

Este normal să păţeşti asta. Atâta timp cât toate platformele şi softurile trag de noi să le folosim, deseori îţi poţi pierde focusul.

Hai să vedem ce este în partea de jos a icebergului!

În partea de jos sunt lucrurile care te ajută să convingi cu adevărat omul.

Sunt acele lucruri care îţi fac mesajul tău visceral şi persuasiv.

Dacă tu ai un conţinut bine făcut, adaptat după strategia potrivită, îi poţi trimite omului şi scrisori prin poştă şi tot va cumpăra de la tine.

 

Ce greşesc majoritatea marketerilor? 

Investesc 100 de euro în producţia unui video şi apoi îl promovează pe Facebook de 1000 de euro. Şi apoi se întreabă de ce nu a mers bine videoul de campanie?

Păi dacă videoul este slab, fără scenariu, fără mesaj bun, tu degeaba îl împingi tot mai tare, el nu va atinge oamenii cu adevărat.

La fel este şi în cazul reclamelor, newsletterelor, postărilor zilnice etc.

Este nevoie să investim în mesajul pe care îl livrăm şi în strategia după care facem acest lucru. 

Însă pentru a face aceste lucruri trebuie să treci la ”next level”.

 

Răspundem prompt.

Cu prietenie,

Doru.

Învață marketing online!
Înscrie-te în cea mai mare gașcă de marketeri online din România. Kiwi Marketer are peste 17.000 de membri.
array(3) { ["read"]=> bool(true) ["unfiltered_html"]=> bool(false) ["upload_files"]=> bool(true) }